Proiecte

Inapoi

Casa
Filipescu-Cesianu,
Calea Victoriei nr. 151

 

Locaţie: Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 151; Beneficiar: Municipiul Bucureşti; Administrator: MMB; Categorie: Monument istoric, poziţia 2190, cod B-II-m-B-19870, Casa Cesianu, datată sf. sec XIX; Perioadă: 2009-2015; Stadiu: Executat.  

Casa Filipescu – Cesianu, Monument istoric înscris in L.M.I. a Municipiului București cu codul B-II-m-B-19870 (sf. sec. XIX) reprezintă una dintre puținele reședințe aristocratice din perioada Belle-Epoque a Bucureștiului și care își păstrează aspectul din 1892, anul în care arhitectul Leonida Negrescu intervine cu modificări radicale pe fațadele vechi, fațade despre care nu s-au mai păstrat informații. Tot din acea perioadă datează grădina clădirii, extinderea (Corpul B) și acoperișul imperial adăugat pentru „sporirea” spațiului interior cu respectarea însă a prevederilor regulamentului de urbanism privind înălțimea maximă admisă.

Amplasată în apropiere de Piața Victoriei, la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Sevastopol, clădirea a adăpostit câteva familii din aristocrația românească (Constantin Cesianu, Iancu și Maria Ghica Filipescu), ulterior aici găsindu-și sediul Societatea Română de Radio-Difuziune și apoi Muzeul Comunal, astăzi Muzeul Municipiului București. După 1990, în Casa Filipescu – Cesianu s-au aflat birouri si depozitul de patrimoniu al muzeului sus-menționat.

Clădirea este compusă din două corpuri principale, cel inițial și extinderea. Intrarea o regăsim în extrema de Vest a casei, interiorizată și orientată spre grădină, elementul diafan care stabilește legătura dintre oraș și monumentul istoric.

Consolidarea Casei Filipescu – Cesianu a fost realizată prin intervenții la elementele verticale, realizarea de cămăși armate la interior, rigidizarea planșeelor din lemn cu transformarea lor în șaibe rigide. Exteriorul a fost restaurat respectând imaginea autentică de epocă, iar compartimentarea interioară a urmărit același principiu de reconstituire a spațiilor cât mai aproape de concepția inițială.

Grădina Casei Filipescu – Cesianu reprezintă nu doar foyerul principal de acces în viitorul muzeu, dar și foyerul arterei culturale numărul 1 a capitalei: Calea Victoriei. Concepția de intervenție s-a pliat pe cerințele Muzeului Municipiului București coroborate cu caracteristicile istorico- arhitecturale ale imobilului (clădiri și grădină): spatiu muzeal permanent si temporar, spatii de birouri și depozite vizitabile(corpul A si B), un lapidarium pe locul vechii magazii, amfiteatru în aer liber pentru diverse spectacole, chioșcul de lemn amplasat în centrul amenajării peisagere pentru mici concerte de jazz / fanfara sau/ și expozitii in aer liber.

Proiectul a fost realizat cu finanțare europeană prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 5, Domeniul Major de Interventie 5.1, de către Municipiul București, administrator și beneficiar final fiind Muzeul Municipiului București, care va organiza în spațiile Casei Filipescu – Cesianu o expoziție permanentă având ca tematică istoria familiei, copilăriei și a vieții intime în Bucureștiul ultimilor 300 de ani, precum și diferite alte evenimente în spațiile multifuncționale noi propuse.

Situatia inainte de proiect: 

Simulari 3D:

Executia finala:

Echipa de proiectare si asistenta tehnica:

Echipa

Echipa: arhitectură: şef proiect complex: arh. ing. Aurora TÂRȘOAGĂ, arh. Alexandru SPATARIU, arh. Veneta ZHECHEVA, arh. Radu FLOREA, arh. Marko PUDAR, structură: MC Design SRL, instalaţii: ADCA PROIECT S.R.L., MID INSTALL S.R.L., FLOREA PROIECT-GRUP S.R.L.