CREDO DESIGN

ARHITECTURĂ ȘI RESTAURARE | URBANISM ȘI AMENAJARE PEISAGERĂ | DESIGN | CONSULTANȚĂ | CERCETARE

Sigla Turnu

Locaţie  I  Judeţul Teleorman, în apropiere de Municipiul Turnu-Măgurele, la cca  3.5km sud-vest de Municipiul Turnu-Măgurele.

Beneficiar  I  Municipiul Turnu Magurele

Categorie  I  În  Lista Monumentelor Istorice 2010 – Ord. Nr. 2361/ 12.07.2010 al M.C.P., publicat în M.O. nr. 670bis/ 01.10.2010, cod  TR- I – s – A – 14229, la poziţia 70 Situl arheologic de la Turnu Măgurele, punct “Turnu”, sec. XVI-XIX, Epoca medievală.

Perioadă  I  2014-2015

Stadiu  I  Intocmire documentatie faza D.A.L.I.

Importanţă

            Cetatea medievală Turnu este singura din seria fortificaţiilor de la nordul Dunării, ridicate de Mircea cel Bătrân şi apoi ocupate de Imperiul Otoman, care nu a fost acoperită de oraşele moderne după demantelarea şi părăsirea lor (precum Turnu-Severin, Giurgiu şi Brăila) şi permite o amplă cercetare arheologică.

Localizarea monumentului studiat

         Cetatea medievală Turnu se află situată în lunca Dunării, la aproximativ 700m de malul fluviului și la o distanță de circa 1 km față de terminalul DN 52, care face legătura cu Bulgaria printr-o linie de bac, în dreptul orașului bulgar Nikopol (vechea cetate otomană Nicopole).

            Cetatea se găsește la cca. 5 km față de gura de vărsare a Oltului în Dunăre și la aprox. 3,5 km sud-vest de orașul Turnu-Măgurele (jud. Teleorman) fiind inclusă în arealul administrativ-teritorial al acestuia, în extravilan.

Cercetarea arheologică. Etape şi concluzii.

         Despre cetatea Turnu, consemnează pentru prima dată August Treboniu Laurian în Magazin istoric pentru Dacia din anul 1846 și considera că cetatea s-a ridicat pe ruinele unui turn roman. La scurt timp cetatea a fost vizitată de Cezar Bolliac care a întreprins o săpătură, a descris ruinele şi a concluzionat că aici s-ar afla cetatea romană Romula. De fapt, materialul folosit la construirea primei faze a cetății, în perioada lui Mircea cel Bătrân, a fost adus din fostul castru roman de la Oescus, situat la sud de Dunăre, după cum urma să descopere mai târziu Grigore Florescu.

      După demantelarea din anul 1829, ruinele cetății au devenit sursă de material de construcție pentru localnici și autoritățile locale. Procesul de devalizare a vestigiilor medievale de pe malul Dunării a fost oprit prin intevenția generalului Radu Rosetti, care a semnalat Comisiunii Monumentelor Istorice importanța istorică și arheologică a ruinelor.

         Următoarele săpături arheologice le-a realizat Grigore Florescu, ca delegat al Comisiunii Monumentelor Istorice (CMI), începând din anul 1936 până în 1939 şi apoi în anul 1943, când de fapt a şi degajat zidurile de pământul şi materialul de demolare depuse în timp, activitate care a făcut obiectul unei ample corespondenţe cu autorităţile locale şi cu Comisiunea Monumentelor Istorice, care comandase lucrarea.

       În anul când Grigore Florescu a început campaniile de săpături arheologice locul se prezenta sub forma unei movile de pământ, acoperite cu arbori. În primele trei campanii consecutive, săpătura a fost dusă până la adâncimea de 5 m, aproape de cota de călcare dimprejur, scoțând la iveală faza medievală şi turcească a cetății.

           Între 2006 și 2009, ultimele campanii de cercetări arheologice, organizate de Ionel Cândea şi Ecaterina Ţânţăreanu, la care au colaborat Muzeele județene din  Brăila și Alexandria, au avut drept obiective crearea legăturii stratigrafice şi cronologice a fortificaţiei pentagonale otomane cu turnul central şi începerea unor sondaje pe oraşul turcesc, adiacent cetăţii şi relevat de fotografiile aeriene şi ridicările topografice. În această etapă s-a trasat o secţiune magistrală perpendiculară pe turn, pe o axă orientată nord-vest – sud-est, care trebuia să facă legătura între cele două complexe fortificate, turnul circular de piatră şi linia pentagonală de întărire exterioară, din pământ.

            Rezultatul obţinut este intermediar, nu clarifică această corelaţie dar confirmă unele din concluziile campaniilor anterioare privind evoluţia arhitectonică şi tehnicile de construcţie şi contribuie la completarea structurii planimetrice a nucleului central prin identificarea zonei de acces de pe latura sudică şi decelarea unui fragment din zidul de contraescarpă a şanţului, pe aceeaşi latură sudică.

Evoluţia planimetrică şi arhitecturală.

În ultima formă, la sfârşitul ocupaţiei otomane, cetatea Turnu era alcătuită din patru elemente principale dispuse aproximativ concentric:

Arhiva

  1. un puternic zid circular în centru
  2. un zid de incintă
  3. un şanţ de apărare mărginit de ziduri
  4. o a doua linie de apărare din pământ, de formă pentagonală, cu turnuri de colţ, situată în afara primei incinte

Cel mai de seamă element al fortificaţiei, de la care cetatea şi-a luat şi numele, este turnul central circular, cu diametrul de 17,40 m şi ziduri groase de 3 m. Paramentul exterior este alcătuit din blocuri de piatră făţuite, având între ele pietre sau cărămizi din emplecton de piatră şi mortar consolidat cu grinzi transversale.

În săpătura lui Gh. I. Cantacuzino adâncită până la 4 m, în vecinătatea turnului, în ambele secţiuni, de est şi vest, s-a găsit un strat gros de cărămidă şi mortar, considerat corespunzător primului nivel de construcţie a turnului. Deasupra lui se află un strat de nivelare cu pământ nisipos, peste care s-a turnat un strat de mortar ce se subţiază pe măsură ce se depărtează de turn. Concomitent sau imediat după construcţia turnului s-a amenajat şanţul de apărare, lat de 6 m, mărginit de un zid spre interior, cu o contraescarpă spre exterior.

Zidul de incintă a fost refăcut integral în secolul al XV-lea pe un traseu care parţial se suprapune pe zidul demolat, iar în alte locuri îl depăşeşte sau se retrage faţă de el. În această fază avea grosimea de 2,50 m, iar spre exterior avea turnuri semicirculare masive, cu diametrul de 3 m. Într-o etapă mai târzie acest zid va fi îngroşat prin înglobarea turnurilor.

Starea de conservare.

            Cetatea Turnu se află în stare de ruinare aproape totală, înălţimea zidurilor care continuă să se demanteleze ajunge la 3.96m, turnul semicircular de pe latura estică este înclinat spre prăbuşire, şanţul de apărare este astupat în totalitate, umiditatea este crescută datorită pânzei freatice aflate aproape de suprafaţă şi a situării în lunca Dunării, ploile acide (de la Combinatul chimic din imediata apropiere) macină piatra şi mortarul, vegetaţia lemnoasă dislocă pietrele din zidărie.

            Ruinele cetăţii se pot observa din drumul de acces. De la apropiere se poate distinge forma turnului central cu diametrul de 17.40m, parţial acoperit de vegetaţie. Extragerea în timp a unor pietre din paramentul zidului de pe zona de Sud au dus la crearea unei zone de acces, diferită de accesul original, istoric, al cetăţii.

           Zidurile se află într-o stare proastă de conservare, fiind astăzi vizibile reîntregirile cu material găsit în sit, legate cu mortar de ciment, din campania de restaurare 1934-1939. Urme ale zidului exterior se mai păstrează şi azi, sub vegetaţia abudentă.

Circulațiile și accesul

            În prezent accesul pe proprietatea aferentă ruinelor Cetăţii Turnu se face prin drumul de exploatare De 160 curpins între Drumul Pietruit de acces către cheson şi amplasamentul cetăţii. Acesta se desprinde din „Drumul Cetăţii”, drum paralel cu digul de pământ spre Dunăre care se desprinde la rândul său din DN 65A.

Propunerea de arhitectură

Prin prezentul proiect  se urmăreşte introducerea în circuitul turistic intern şi internaţional a unui obiectiv de valoare naţională şi internaţională.

Intervenţiile propuse urmăresc amenajarea unui parcurs muzeal corespunzător sitului istoric, împrejmuirea acestuia, conservarea şi restaurarea ruinelor cetăţii, amenajarea arhitectural-peisageră, realizarea unui iluminat arhitectural corespunzător şi construcţia unui corp anexă nou: punct de informaţii şi grupuri sanitare precum și realizarea unui drum de acces spre sit.

Deasemenea în colţul de Nord-Est a sitului istoric se va amenaja o platformă specială de aterizare-decolare a unui balon cu aer cald.

Despre corpul anexă

Acest nou corp, semiîngropat, va fi amplasat la o distanță aprox. de 22,92 m față de ruine, poziţionat astfel încât să nu obtureze perspectiva din drumul principal de acces: drumul de exploatare DE 160. Corpul este compus dintr-un volum semiîngropat (spații pentru grupuri sanitare și depozitare locală) legat printr-un coridor închis, de legătură, cu volumul așezat la cota terenului (punct info și corp de pază).

Structura se va realiza în sistem mixt: beton armat şi zidărie din cărămidă și parțial pentru coridorul de legătură – o structură din lemn.

Termoizolarea propusă include vată minerală pentru suprafețele din lemn, polistiren extrudat pentru suprafețele semiîngropate și tencuieli transpirante și termice din var natural pur pentru volumul de la cota terenului.

S-au prevăzut două tipuri de tâmplării exterioare: tâmplăria lemn stratificat cu geam termoizolant și tâmplărie fără cercevele din sticlă termoizolantă securizată pentru corpul de acces.

S-a propus pentru îngroparea parţială a Obiectului 2, preluarea pantelor şi a reliefului, şi acoperirea sa cu o terasă înierbată. Accesul la grupurile sanitare se va face printr-un hol cu o pantă ce permite şi accesul persoanelor cu dizabilităţi, bătrânilor şi al părinţilor cu copii în cărucioare. Grupurile sanitare sunt demixtate, câte unul pe sexe și separat un grup sanitar a fost prevăzut pentru persoanele cu dizabilităţi, conform standardelor şi normativelor aflate în vigoare.

Spre exterior aspectul clădirii este semi-opac, aceasta fiind mai perforată spre interiorul sitului – orientată către monumentul istoric.

Acoperirea înierbată se va face terasat, cu gradene pentru public / turişti.in încăperea destinată paznicului şi punctului de informaţii se va ieşi în exterior, într-o zonă de relaxare de tip lounge, acoperită de o pergolă fixată pe montanţi metalici şi pânză pe sistem glisant / retractabil.

Clădirea va fi finisată cu pardoseli din piatră naturală, pereţii se vor tencui şi se vor folosi zugrăveli interioare pe bază de var natural pur. Compartimentările din grupurile sanitare se vor realiza din gips-carton. Faţadele se vor placa cu deck din lemn rezistent la intemperii şi parţial cu piatră naturală.

Despre amenajarea de sit

În capătul drumului de exploatare De160 se va amenaja o platformă auto pe care se va realiza spaţiul de parcare pentru 3(trei) autoturisme şi 1(un) autocar. Platforma se va pava cu piatră cubică în două nuanţe cromatice pentru delimitarea locurilor de parcare şi a benzilor separatoare.

Amenajarea peisageră se va dezvolta pe cercuri concentrice plecând din centrul turnului şi va fi formată din alei pietonale din pietriş, alei pietonale din dale de piatră în iarbă, spaţii verzi (gazon de culoare închisă şi deschisă). Spaţiile verzi se vor reface cu vegetaţie corespunzătoare zonei.

Vegetaţia propusă va urmări aceleaşi trasee radiale şi va fi formată dintr- un sortiment amestecat de trandafiri pitici, brânduşe, smirnă, bujor sălbatic, ghiocel, păducel, cimisir şi 153 de plantări de plopi (faţă de cei 79 existenţi pe sit).

 

Vom reveni si cu informatii privind consolidarea si tratamentul petrografic!

arhitectura: arh. ing. AURORA TARSOAGA, arh. MARKO PUDAR, arh. VENETA ZHECHEVA, arh. RADU FLOREA, arh. ALEXANDRU IOAN SPATARIU, structura: DI&A DESIGN CONSULTING, instalatii: ing. CONSTANTIN FLOREA.